Vara se apropie de sfarsit si nutream cu ardoare sa astern cateva randuri despre locul care starneste valuri de fericire in mine, ori de cate ori imi amintesc de el … La Cote de Granit Rose
Asadar , am continuat periplul nostru , dupa ce am lasat in urma atractia incredibila a Normandiei de la Mont St. Michel si am pasit in tinuturile Bretaniei. Am ajuns in scurt timp la statiunile vedeta de pe coastele Bretaniei de nord, Saint Malo si Dinard, cunoscute ca localitati turistice glamour.
Am poposit mai intai la Dinard pe plaja. Socotind ca este dupa amiaza, iar norii se tot plimbau hai hui in continuu, pe deasupra coastei bretone, am decis ca e momentul potrivit sa ne scaldam. Oricum, auzisem ca indiferent de vremea de afara, temperatura apei prin aceste locuri, nu depaseste niciodata 20 de grade. Am descoperit, de asemenea in aceste zile prin Bretania, ca variabilitatea atmosferica este o constanta, dar frumusetea rezida in faptul ca temperatura este ideala pentru a te deplasa, fara a te incalzi sau transpira .
Eu nu am facut baie pana la urma, am preferat sa stau intinsa si sa-mi odihnesc privirea pe detaliile acestui coltisor minunat. Mi-au ramas intiparite casele din piatra imprastiate in acest golf, corturile de pe plaja dungate in alb si albastru, pe care bretonii le folosesc pentru a se adaposti de vant. Fiind deja dupa amiaza tarzie, am dedicat timpul ramas descoperirii orasului corsarilor, aflat intre ziduri de fortificatie: Saint Malo.
Ne-am oprit la terasa unui bistro ca sa ne potolim foamea. O alegere buna, caci se afla intr-o piateta unde se tinea un festival cu tineri artisti. Prestau, un band de muzicanti, cativa dansatori si un fachir ce facea spectaol.. Am zabovit putin dupa terminarea mesei, atrasi de abilitatile acestora si am apreciat atmosfera bucolica. Am ratacit dupa aceea plimbandu-ne pe aleile din interiorul zidurilor. Intr-adevar minunat! Cafenele in aer liber, un labirint de strazi pietruite, cladiri cu acoperisuri ascutite si fatade de granit.Am efectuat la final un tur al bastioanelor, privind cum valurile se frangeau de ziduri. Meterezele fortificate ingradesc orasul vechi si ofera o vedere panoramica a orasului si la mare.Ne-am retras pentru innoptare la Hotelul Ibis de la Saint Brieuc.
A doua zi , plecand din acest oras, capitala departamentului Cotes D’Armor , am observat peisajul zonei. In bretona “AR MOR’ inseamna aproape de mare. Acest departament este scaldat la nord de marea denumita Canalul Manecii. Litoralul are un profil accidentat, ce este format din stanci de granit, unele gigantice, golfuri si plaje imense cu nisip fin si auriu. Coasta are o nota predominant salbatica. Cerul acoperit scotea in evidenta foarte bine paleta de culori caracteristica zonei, osciland intre nuante roz , de la stancile “galactice”, si verdele de la vegetatia joasa , pigmentata de noianul de culori al florilor salbatice (Erica arboreea) si de la galbenul maturii verde (tufisurile acelea cu flori galbene, ce se mai cheama si floarea desertului) la verdele marii , ca de smarald.
Cotes D’Armor este considerata una dintre cele mai spectaculoase rute din Europa, ce prezinta roci roz, sculptate de vant ,si insulite ce sunt adevarate paradisuri naturale. Parcurgi kilometri cu fragmente intinse de coasta in nuante de roz lustruit, suspendate adeseori deasupra oceanului, intalnind mici porturi de agrement, unde isi fac veacul multe barci pe uscat. Daca esti matinal sa prinzi mareele , vei gasi plaje nesfarsite, care seara devin minuscule , inghitite de apa marii.
Chiar daca vremea in acea zi , nu era prea favorabila, coasta fiind maturata in permanenta de vant, am fost fermecati de plajele albe intinse cat vezi cu ochii, de stancile ce stau parca sa se prabuseasca in mare si sate cu case din piatra.
Am zburdat plina de entuziasm pe plajele de la Trestignel si Trestraou, unde imaginile erau coplesitoare, mai ales ca in afara peisajului specific coastei de aici, cadrul era completat armonios cu hortensii multicolore din abundenta. Pe traseul dintre cele doua plaje , am admirat arhitectura mirifica de la Perros Guirec, un orasel boem, cu un portulet plin de barci cu panze. Totusi plecand de la Trestraou inspre Ploumanac’h, un vechi sat de pescari, si parcurgand o scurta bucata din“poteca vamesilor”- Sentiers des Douaniers, considerata una dintre cele mai romantice plimbari din Europa, impulsurile de fericire ma bombardau in continuu. Traseul este pietonal si se defasoara printre stanci de granit roz, rasturnate pe nisip si in apa , ca niste cetacee. Pe alocuri intalnesti casute , aidoma unor mici bijuterii.
Ajungand la Ploumanac’h , mi-am dat seama ca nu-mi pot stapani plansul , in fata frumusetilor plamadite de Creator. Ma opream din cand in cand si ma pierdeam in jocul naturii , care a modelat acei bolovani roz enormi, slefuiti de vant si de talazurile marii ,capatand forme ciudate.Nici acum nu imi gasesc cuvintele ,ca sa descriu ce am simtit atunci. Un peisaj desprins parca din povesti a reusit sa ma aduca intr-o stare de relaxare absoluta. Simteam cum sufletul meu danseaza liber de fericire si parca voia sa-mi multumeasca pentru tot ce-i daruisem. Eram fascinata de ceea ce traiam si nu ma saturam de ceea ce simteam…
Aceasta zi de neuitat nu se putea incheia decat la superlativ. Am cinat la un restaurant, Les Triagoz (Michelin) din statiunea Tregastel, aflat intr-o locatie superba pe malul marii, langa plaja Coz Pors. Nici regalul de fructe de mare, nu-l voi putea uita curand: melci si scoici de tot felul, creveti, stridii, crab urias si alte crustacee. Aceasta zona este un paradis gastronomic pentru iubitorii molustelor, crustacee.
Am cules amintiri pentru bagajul sufletului meu, dintr-o regiune unica, unde natura te copleseste lasandu-te fara rasuflare … dar promitem ca aventura va continua, caci ne vom intoarce cu siguranta. Mai ales pentru farmecul acelor momente pe care nu am reusit sa le surprindem la Cote de Granit Rose:apusul de soare,atunci cand, se spune ca bolovanii imensi de granit roz parca iau foc si efectul pe care il creeaza urmarirea fenomenului mareelor.
